0
Imagine din galerie
Imagine din galerie
  • Imagine din galerie
  • Imagine din galerie

Appia Antica 40x40x6 cm

Appia Antica este o gamă impozantă, ale cărei dale de mari dimensiuni acoperă spațiul lăsându-l să respire și împrumutându-i în același timp eleganța unui loc bine echilibrat din punct de vedere stilistic. Desfășurată pe arii mari, gama nu plictisește ochiul, este ușor de întreținut și prezintă avantajul destul de rar întâlnit de a dialoga la fel de bine cu arhitecturile tradiționale și cu cele contemporane. Nuanțele sunt discrete, iar patina de la care se reclamă acestea aduce la nivelul solului ceva din finețea construcției pe care o însoțește.

Appia Antica este potrivită pentru vile de mari dimensiuni, în apropierea piscinelor, la intrarea în parcuri, în zone business sau în grădina ta, cu condiția ca locul să fie suficient de vast încât să le permită dalelor să se desfășoare într-un mod coerent.

Cu un aspect natural și o rezistență sporită, dalele Appia Antica ne amintesc că frumusețea nu ține cont de trecerea timpului. Eleganţă, stil şi personalitate sunt caracteristicile dalelor Appia Antica iar spaţiul amenajat cu aceste dale devine locul de relaxare preferat.

Curăță
Categorie:
Distribuie:
Culoare

Gri Vulcanic, Roşu Vulcanic

Inaltime (cm)

6

Unitate de masură

mp

Dimensiune (lungime x latime) cm

40×40

Destinatia

Dale

Bucăţi/palet

60

Greutate (kg)/palet

1382

Margini

Cu cant

Producător

Semmelrock

Clasa

Premium

Kg/buc

22.65

Paving Solutions

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.